Începând cu duminica aceasta, timp de trei duminici la rând, liturgia ne prezintă pericope din cap. al III-lea din Evanghelia după Matei, capitol dedicat parabolelor împărăției. În această duminică ne este oferită spre meditare renumita parabolă a semănătorului. Parabola are o scurtă introducere referitoare la locul unde este predicată și la mulțimea care o ascultă și două părți principale: expunerea propriu-zisă și interpretarea:
„Iată, semănătorul a ieșit să semene”. În timp ce semăna, o parte din sămânță a căzut de-a lungul drumului. O altă parte a căzut în loc pietros. O altă parte, între spini. O alta a căzut în loc bun și a dat rod. Cine este semănătorul și ce seamănă? Semănătorul este Cristos Domnul, iar sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu. Semănătorul împrăștie cu generozitate sămânța, având încredere în reușita finală, în sensul că ea va încolți, se va dezvolta și va aduce rod bogat. Totuși, protagonistul sau personajul principal al parabolei nu este semănătorul, ci sămânța împreună cu terenul în care ea cade. De fapt, mesajul evanghelic din această duminică este eficacitatea cuvântului, chiar dacă este condiționată în mare măsură de diferitele grade de acceptare din partea ascultătorilor. E evident că există doi factori determinanți ai mântuirii: primul și cel mai important factor este inițiativa lui Dumnezeu care oferă omului mântuirea, iar al doilea factor este răspunsul afirmativ sau negativ al omului, căci Dumnezeu îi respectă libertatea. Semănătorul este Cristos Domnul, sămânța este cuvântul lui Dumnezeu, iar terenul suntem noi, oamenii. Isus seamănă acest cuvânt în noi, în mintea noastră, în sufletul nostru. Isus seamănă în timp ce noi ne apropiem de El și ascultăm cuvântul său, așa cum facem când participăm la celebrările liturgice, îndeosebi la Sf. Liturghie. Isus seamănă când ascultăm predica , învățăturile catehismului, învățăturile magisteriului Bisericii, când citim sau medităm Sfintele Scripturi. Isus seamănă mereu, nu numai când era prezent fizic pe acest pământ, ci și astăzi și până la sfârșitul lumii, aruncând semințele dătătoare de viață pretutindeni. Domnul seamănă chiar și cu o inspirație interioară, cu cuvântul și exemplul cel bun al celor din jurul nostru. Domnul seamănă fără încetare, iar sămânța este de foarte bună calitate. Dacă vreo sămânță nu aduce rod sau nu aduce rod bogat, aceasta se datorează exclusiv faptului că inima omului e drum bătătorit, pietros sau plin de spini și mărăcini.
Partea a doua a parabolei conține interpretarea. Referitor la sămânța semănată de-a lungul drumului, Isus spune: „Când cineva ascultă cuvântul Împărăției și nu-l înțelege, vine Cel Rău și răpește ceea ce a fost semănat în inima lui”. Când poate inima omului să fie asemenea unui drum în care nu mai există nicio posibilitate ca măcar o sămânță să încolțească? Atunci când omul și-a pierdut credința și inima lui și-a închis ușa în fața harului, lăsând-o deschisă numai pentru Cel Rău. „Au ochi, dar nu văd, au urechi, dar nu aud”, spune Isus despre cei cu inima tare ca piatra. În fața inimilor împietrite nu ne rămâne decât să ne rugăm și să ne jertfim. Referitor la sămânța căzută în pământ pietros, Isus spune: „Este omul care ascultă cuvântul și-l primește îndată cu bucurie, dar nu are rădăcini în sine, este de scurtă durată; când vine o încercare sau o persecuție din cauza cuvântului, imediat se scandalizează”. Când totul ne merge bine, când Dumnezeu ne ascultă îndată, suntem mulțumiți și fericiți, însă când Dumnezeu întârzie să ne asculte ori ne încearcă, trimițându-ne o cruce sau mai multe, credința începe să se clatine și, după ce am pus mâinile pe coarnele plugului, începem să ne uităm înapoi, pentru că oboseala drumului ne înspăimântă. Referitor la sămânța căzută între spini, Isus afirmă că este vorba „despre cel care ascultă cuvântul, dar grija acestei lumi și plăcerea înșelătoare a bogăției înăbușă cuvântul și rămân fără rod”. Spinii din parabolă sunt emblema creștinilor superficiali și nestatornici, legați de miturile îmbogățirii ușoare și ale orgoliului. În sfârșit, referitor la sămânța căzută în pământul bun, Isus spune: „Ce a fost semănat în pământ bun este acela care ascultă cuvântul și-l înțelege. Acesta aduce rod și face care o sută, care șaizeci, care treizeci”. Pământul bun și roditor este terenul spiritual al celor care au credință puternică, al celor blânzi și smeriți, al păcătoșilor convertiți, care își deschid larg inima la cuvântul lui Cristos. „Fericiți ochii voștri pentru că văd și urechile voastre pentru că aud!”
„Învățați cuvântul lui Dumnezeu; iubiți cuvântul lui Dumnezeu; trăiți cuvântul lui Dumnezeu; răspundeți cuvântului lui Dumnezeu și cuvântul lui Dumnezeu vă va face sfinți!” (Fer. Maica Tereza de Calcuta). (PTI)
Lasă un răspuns