Odată cu vârsta, relaţia tinerilor cu şcoala tinde să se maturizeze. Ei devin tot mai conştienţi de valoarea şi importanţa ei şi atunci simt tot mai mult nevoia unui ajutor divin în munca lor intelectuală. Deşi şcoala începuse deja de două săptămâni, liceenii au fost invitaţi să se alăture studenţilor la Liturghia de deschidere a unui nou an universitar/şcolar, care a fost celebrată duminică, 30 septembrie 2007, la ora 17.00.
Boboci sau deja în pragul absolvirii liceenii şi studenţi au participat înainte de Liturghie la Sf. Rozariu, animat cu imagini videoproiectate, dorind astfel ca prin rugăciune să înduplece milostivirea divină ca să reverse asupra lor harul înţelepciunii. Ei s-au aşezat în biserică în băncile din faţă, unde au rămas şi în timpul sfintei Liturghii, trăind astfel o Liturghie vie şi dinamică. La predică, părintele Petrică Tamaş le-a spus tinerilor, între altele, că viaţa fără Cristos şi fără Biserică nu are sens, e o viaţă moartă, şi i-a invitat să nu se jeneze să-şi manifeste credinţa în faţa colegilor lor care trăiesc departe de Biserică.
Cu o seară înainte tinerii marcaseră începutul şcolii şi printr-o petrecere organizată la subsolul bisericii, aşa că bateriile fiind încărcate, luni dis-de-dimineaţă şi-au reluat conştiincios drumul spre şcoală. Succes! Nu uitaţi… pentru voi biserica e mereu deschisa!
[nggallery id=82]
Lasă un răspuns