32invitatspecialFratele Juan Barerra, spaniol de origine, membru al comunităţii religioase Fraţii Şcolilor Creştine, a acceptat invitaţia ca pe parcursul a două întâlniri cu tinerii să prezinte în forma unei cateheze diferite puncte ale vieţii creştine. Fratele Juan este stabilit în România de mai bine de 10 ani, iar în prezent lucrează într-un centru de educare a tinerilor ce provin din familii dezorganizate.

În catehezele pe care le-a susţiut în zilele de 24 noiembrie şi 15 decembrie 2007, la ora 15.00, fratele a încadrat viaţa în planul divin şi a încercat să-i ajute pe tineri să descopere care este originea, sensul şi scopul vieţi lor în aceast univers, pentru că oricât de mici par, pe atât de mari şi importanţi sunt în ochii lui Dumnezeu. Viaţa fără Dumnezeu este lipsită de orice perspectivă.

În cea de a doua cateheză, prin intermediul unor materiale video fratele a sugerat ideea că frumuseţea şi bucuria în viaţă nu poate fi separată de suferinţă şi durere, deoarece acestea din urmă sunt de cele mai multe ori calea spre adevărata fericire şi bucurie.