Meditați cu familia – Pătimirea Domnului

Săptămâna Sfântă ne ajută să retrăim misterele centrale ale mântuirii: patima, moartea și învierea lui Isus Cristos. Duminica de azi e numită Duminica Floriilor și a Pătimirii Domnului. În această duminică sunt citite și meditate două evanghelii: intrarea lui Isus în Ierusalim (în cadrul procesiunii) și patima Domnului nostru (în cadrul Sfintei Liturghii).

Patima și moartea lui Isus, după evanghelistul Matei, sunt ilustrate în șase scene:

1. Cina cea de Taină prezintă misterul Euharistiei: jertfă, Împărtășanie și prezență continuă a lui Cristos în mijlocul poporului său.

2. Grădina Măslinilor. Isus e conștient că potirul pe care trebuie să-l bea (potirul suferinței și al morții) este teribil: „Tată, dacă e posibil, să treacă de la mine potirul acesta”, dar în același timp se lasă cu totul în voia Tatălui său ceresc: „Dar nu cum vreau eu, ci cum vrei tu!”

3. Arestarea lui Isus. Mântuitorul reafirmă dragostea sa față de duşmani și față de nonviolență. El îl numește „prieten” pe Iuda trădătorul, iar celui care i-a tăiat urechea servitorului marelui profet i-a zis: „Pune-ți sabia la locul ei, căci toți cei care pun mâna pe sabie de sabie vor pieri”.

4. Procesul lui Isus înaintea sinedriului. Această scenă este dominată de ultima revelație mesianică a lui Isus: „De acum îl veți vedea pe Fiul Omului șezând la dreapta puterii și venind pe norii cerului”.

5. Procesul lui Isus înaintea puterii romane, înaintea lui Pilat. Aici verdictul mulțimii din Ierusalim e definitiv și în același timp se dovedește indiferența lui Pilat față de Isus: „Pe cine vreți să vi-l eliberez: pe Baraba sau pe Isus care se numește Cristos?” Și mulțimea răspunde din răsputeri: „Pe Baraba!” Apoi, Pilat, văzând că agitația mulțimii devine tot mai puternică, a luat apă și s-a spălat pe mâini înaintea poporului, zicând: „Eu sunt nevinovat de sângele acestui drept – voi veți vedea!”

6. Răstignirea lui Isus. În acele momente tragice se manifestă întregul Cosmos (s-a făcut întuneric și pământul s-a cutremurat), este prezentă omenirea care blestemă, își fac apariția noii credincioși ai lui Cristos (de ex., centurionul care spune: „Cu adevărat, acesta era Fiul lui Dumnezeu”) și în același timp apare și noua omenire eliberată de Cristos: „Mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților morți au înviat și, ieșind din morminte, după învierea lui, au venit în cetatea sfântă și s-au arătat multora”.

În Scrisoarea către Galateni, sf. Paul afirmă: Fiul lui Dumnezeu „m-a iubit și s-a dat pe sine pentru mine” (Gal 2,20). Cristos a suferit și a murit pentru noi. Niciodată nu putem uita iubirea lui față de noi toți. Niciodată nu putem uita picioarele lui rănite, care au mers în căutarea sufletelor rănite, acele picioare care în final au fost străpunse de cuie. Niciodată nu putem uita mâinile lui sângerânde, care au binecuvântat copii, au vindecat bolnavi, au dat apostolilor pâinea vieții, mâinile care au fost și ele pironite pe cruce și care la înălțarea la ceruri s-au ridicat din nou și le-a dat ucenicilor o ultimă binecuvântare. Mai cu seamă nu vom putea uita inima-i străpunsă de sulița soldatului, din care a ieșit iubirea lui pentru noi și care a devenit locul de scăpare a tuturor sufletelor. Această iubire l-a făcut pe Isus să moară pentru noi, a fost cauza răstignirii lui pe cruce. Câtă mângâiere aduc sufletului nostru suferințele lui Cristos! Fără crucea lui Cristos nu ar fi existat sacramentul Pocăinței. (PTI)