Evanghelia de azi are două părți principale: a.) Mai întâi, Isus ne spune tuturor să îndepărtăm frica: „Să nu vă fie frică!”; și oferă trei motive pentru susținerea acestei afirmații. b.) în partea a doua, suntem îndemnați să dăm mărturie despre Cristos în fața oamenilor.
Îndrăzneala, tăria și suportarea încercărilor sunt caracteristicile celor care cred în Cristos și îl urmează. „Să nu vă fie frică de oameni!”, spune Isus de trei ori. Ucenicul său (creștinul) nu trebuie să se teamă de contraziceri, de izolare, de ridiculizare, de persecuție și nici chiar de moarte. De ce? Pentru următoarele trei motive: Pentru că evanghelia este irezistibilă și strălucește chiar și în cele mai neprielnice împrejurări: „Ceea ce eu vă spun în întuneric spuneți la lumină și ceea ce vă spun la ureche predicați de pe acoperișuri” (Mt 10,27). Acest îndemn ne amintește de un altul, făcut de Cristos după înviere: „Mergeți în lumea întreagă și predicați evanghelia la toată făptura” (Mt 16,15). Un al doilea motiv pentru care nu trebuie să ne fie frică de oameni este inviolabilitatea interioară a persoanei umane: „Nu vă temeți de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul”. Tiranii nu pot să distrugă persoana, spiritul ei, libertatea ei interioară. Al treilea motiv pentru care nu trebuie să tremurăm în fața oamenilor este ajutorul dumnezeiesc. Dacă Dumnezeu are grijă și de o biată vrăbioară, cu cât mai mult nu va avea grijă de copiii săi?
Mărturie în favoarea lui Cristos. Aceasta e a doua recomandare a lui Isus: „Oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da și eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri. Însă oricine mă va renega înaintea oamenilor îl voi renega și eu înaintea Tatălui meu cel din ceruri”. A mărturisi credința creștină, a fi de partea evangheliei, a fi mereu de partea lui Cristos sunt luări de poziție absolut necesare și mereu de actualitate. Această mărturisire a credinței nu este rezervată numai în situații de persecuție religioasă deschisă, care înseamnă pușcărie, tortură și chiar moarte. Aceste situații sunt mai degrabă excepționale. Mărturisirea credinței este o obligație zilnică, în multiplele circumstanțe ale vieții cotidiene, în mijlocul unei societăți care este tot mai secularizată și descreștinată, în care nu se remarcă atât ateismul militant, ca pe vremea comunismului, cât mai ales ateismul practic, în sensul că oamenii trăiesc ca și când Dumnezeu nu ar exista.
Sunt numeroase frici care ne invadează și ne stăpânesc. Una dintre ele este frica religioasă, frica de a ne arăta că suntem creștini practicanți. În zilele noastre a crescut numărul creștinilor rușinoși și fricoşi. Frica religioasă este un amestec de frică și rușine. Cu frica în sân, nu putem fi adevărați mărturisitori ai credinței creștine. Din nefericire, există creștini care își ascund credința chiar în relațiile cu prietenii și cu colegii de muncă.
În zilele noastre se dă o luptă deschisă împotriva principiilor creștine, evanghelice. Morala creștină e ridiculizată și combătută prin toate mijloacele, mai ales prin mass-media. De exemplu: căsătoria, bazată pe unitate și indisolubilitate, a devenit instituția cea mai batjocorită; există un dispreț alarmant față de viață, prin practicarea avortului și a eutanasiei, prin răspândirea criminalității, prin consumul de alcool și droguri; nu în ultimul rând, disprețul față de dreptate și față de demnitatea persoanei umane. Tăria credinței creștinului este pusă la grea încercare, iar frica însoțită de rușine pune stăpânire pe el. Creștinul trebuei să aibă și curajul de a fi în dezacord în mod fățiș cu aceste primejdii și să mărturisească fără frică propriile sale principii, fără aroganță și agresivitate, dar cu smerită fermitate, chiar cu riscul de a pierde prieteni, popularitate, putere și beneficii economice.
Isus ne-a înștiințat zicându-ne: „Dacă lumea mă urăște, să știți că pe mine m-a urât înainte de voi” (In 15,18). (PTI)
Lasă un răspuns