Prima parte a evangheliei din această duminică are ca temă principală exigențele urmării lui Isus. Acestea sunt: a) așezarea pe plan secundar a afecțiunilor familiale: „Cine își iubește tatăl sau mama mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine”; b) îmbrățișarea crucii de fiecare zi: „Cine nu-și ia crucea și nu mă urmează nu este vrednic de mine”; c) disponibilitatea de a ne pierde chiar și viața pentru Isus: „Cine ține la viață o va pierde, iar cine își pierde viața pentru mine o va regăsi”.
Fără îndoială, evanghelia de azi folosește un limbaj radical, incisiv, fără nuanțări și atenuante. E o evanghelie cam „dură” pentru cei fără credință sau cu credință slabă.
„Cine își iubește tatăl sau mama mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine”. Prin aceste cuvinte, Isus ne spune că trebuie să-i dăm lui Dumnezeu primul loc. După cum știm, familia este un mare dar, un dar dumnezeiesc, dar ea nu poate fi niciodată mai importantă decât Cel care a făcut acest dar, adică Dumnezeu. Familia este una dintre cele mai importante realizări ale iubirii, însă izvorul iubirii, adică Dumnezeu, este deasupra familiei. Dragostea dintre soți, dragostea copiilor față de părinți și a părinților față de copii și dragostea dintre copii nu vor reuși să epuizeze foamea de iubire a omului. Membrii unei familii se deschid unei iubiri mai mari, care îi înalță și îi sfințește: e iubirea față de Dumnezeu. Fericite sunt familiile în care circulă iubirea față de Dumnezeu. Dar când în familie Dumnezeu își pierde locul central, când în familie încetează credința, rugăciunea și împlinirea poruncilor sfinte, atunci în acea familie chiar și afecțiunile familiale se ofilesc, iar ea devine ca o grădină aridă și necultivată, deoarece lipsește apa iubirii divine. Fără Dumnezeu, familia se destramă, soții devin străini unul față de celălalt, iar copii se îndepărtează de casă fără prea multă părere de rău. Numai prezența lui Dumnezeu este garanția care apără și salvează familia.
„Cine nu-și ia crucea și nu mă urmează nu este vrednic de mine”, spune Isus în continuare. Crucea exprimă moartea lui Isus pentru mântuirea noastră. „Prin patima sa preasfântă pe lemnul Crucii, El ne-a meritat îndreptățirea”, învață Conciliul Tridentin (Ds 1529). „El a șters documentul cu poruncile care erau împotriva voastră și l-a anulat, pironindu-l pe cruce” (Col 2,14). Crucea nu este numai semnul mântuirii noastre, ci și un simbol. De când Isus a luat-o pe umerii săi și a murit răstignit pe ea, crucea a devenit, în limbajul creștin, simbolul oricărei suferințe și dureri umane. A duce crucea e sinonim cu a pătimi și a suferi. Crucea ne unește pe toți, căci fiecare om o poartă pe umerii săi. Toți suntem loviți de fel și fel de suferințe, atât trupești, cât și sufletești. Isus nu ne eliberează de toate aceste suferințe, dar ne ajută să le purtăm cu răbdare. Ne plângem că suferim mult. Oare suferim cât a suferit Isus? Există trei modalități de a ne comporta în suferință. Sunt unii care suferă cu pumnii strânși, scrâșnind din dinți, blestemând, dar totul e în zadar. Sunt alții care suferă privindu-l pe Isus pe cruce, zicând: „Dacă Domnul îmi trimite această durere, o suport din iubire față de el. Durerea lor e mai ușoară”. Mai sunt unii – sfinții – care zic: „Îți mulțumesc, Doamne, că pot suferi”. Suferința lor se schimbă în jertfă de mare preț. „Dacă ar fi fost pe lume o altă cale pentru mântuirea noastră, mai bună și mai folositoare decât suferința, Cristos, de bună seamă, prin cuvintele și pilda vieții sale, ne-ar fi arătat-o. Însă el îi îndeamnă din toată inima – atât pe ucenicii săi, cât și pe toți cei dornici să-l urmeze – cu următoarele cuvinte: «Oricine vrea să vină după mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să mă urmeze» (Lc 9,23)”
Să spunem acestei lumi cufundate în gheața indiferenței și a egoismului că Isus este iubirea vieții. Să spunem acestei lumi zbuciumate și disperate că Isus este bucuria vieții. Doamne, fă-ne să fim creștini vrednici de tine. Ajută-ne să te urmăm fără condiții, fără să fugim de cruce, în fața crucii, pentru a dobândi adevărata viață, viața veșnică. (PTI)
Lasă un răspuns