Evanghelia din duminica de azi are două părți. Prima parte vorbește despre recuperarea păcătosului prin corectarea frățească. A doua parte vorbește despre prezența lui Cristos în mijlocul celor care se adună în numele său, în mijlocul celor care se roagă. Noi vom reflecta pe scurt asupra primei părți: corectarea frățească.
Din nefericire, păcatul este o realitate și în comunitățile creștine. Biserica nu este o comunitate de îngeri, de ființe impecabile, ci o comunitate de bărbați și femei, de tineri și bătrâni care, în limitele și slăbiciunile lor, se îndreaptă împreună, ca frați, către Dumnezeu. De aceea, este necesară corectarea frățească, mijloc eficace de convertire. Acest mijloc este anticipat deja în prima lectură din cartea profetului Ezechiel: „Dacă nu vei atrage atenția celui nelegiuit, ca să-l întorci de la calea cea rea, atunci cel nelegiuit va muri din cauza răutății lui, iar eu te voi trage pe tine la răspundere pentru moartea lui”. Aproapele nostru care păcătuiește sau fratele nostru, cum se exprimă evanghelia, creează o delicată problemă de conștiință. Cum trebuie să procedăm? Să tăcem, cu riscul de a-l lăsa să se piardă, ori să intervenim, cu riscul de a ni-l face dușman? Pentru a avea o viziune clară asupra acestei probleme, e necesar să ținem seama de deosebirea clasică, foarte înțeleaptă, între păcat și păcătos. În timp ce păcatul trebuie întotdeauna combătut în mod clar și hotărât, păcătosul trebuie respectat și iubit, pentru că Dumnezeu, cum spune Sfânta Scriptură, nu vrea ca păcătosul să moară, ci să se întoarcă și să aibă viață. Păcatul este boala ce trebuie combătută și învinsă, pe când păcătosul este bolnavul ce trebuie îngrijit și vindecat.
Din nefericire, mai ales în zilele noastre, este răspândit fenomenul toleranței nu numai față de păcătos, ci și față de păcat. În numele unei libertăți prost înțelese, lumea tace sau se amuză cu privire la păcat, dacă nu chiar îl justifică și îl proslăvește (vezi mass-media). Această atitudine de toleranță este și mai gravă dacă se verifică în cadrul comunității creștine, unde păstorii sufletești trebuie să îndeplinească rolul de santinele, veghind cu atenție ca neghina să nu atace grâul cel bun. Aceeași datorie o au și părinții față de copiii lor. Toți suntem chemați ca oamenii să se cerceteze, instituțiile să se îmbunătățească și binele să învingă răul.
Corectarea frățească este o acțiune foarte delicată și dificilă. Ea poate avea diferite grade. Mai întâi are loc dialogul personal, între patru ochi.
Cine vrea să-l îndrepte pe fratele său trebuie să acționeze cu dragoste și respect și să fie el însuși model de comportare. În al doilea rând, în cazul în care dialogul între patru ochi s-a dovedit a fi fără rezultat, se recurge și la ajutorul altor persoane pătrunse de credință și de dragostea creștină. Intervenția lor poate să ducă la rezultatul dorit: îndreptarea păcătosului. În cazul în care nu s-a ajuns la niciun rezultat, există și o altă posibilitate de îndreptare: intervenția comunități ecleziale. Aceasta trebuie să dezbată cazul cu cea mai bună intenție, cu respect și cu dragoste, încercând să găsească mijloacele potrivite pentru a-l ajuta pe cel greșitor. Numai când se dovedeşte totală indiferență, aroganţă și încăpățânare, precum și refuzul total de îndreptare, se recurge la „excomunicare”, adică recunoașterea că fratele s-a exclus în mod deliberat din rândul comunității.
A fi „santinelă”, a-l corija pe cel care greșește, este o artă care necesită umilință, dragoste autentică, sensibilitate umană și interioară. Scopul ultim al corectării frățești nu este acela de a judeca sau de a condamna, ci de a salva, de a mântui. Când ne decidem să-l corectăm pe fratele nostru – avertiza sf. Francisc de Sales –, să scriem mai întâi pe o foaie de hârtie și să repetăm aceste două fraze biblice: „Oare voiesc eu moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu, și nu mai degrabă să se întoarcă de la căile sale și să fie viu?” (Ez 18,23) „De ce, așadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău? Sau cum vei spune fratelui tău: «Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău» și iată că bârna este în ochiul tău? Ipocritule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea bine să scoți paiul din ochiul fratelui tău” (Mt 7,3-5). (PTI)
Lasă un răspuns